Search  
Thursday, September 21, 2017 ..:: Articole » Ghidul operatorului Microsoft Database Engine (MSD ::.. Register  Login
 Articole Minimize

Ghidul operatorului Microsoft Database Engine (MSDE)

Autor: William J. O'Connor
Notă: Microsoft ne-a oferit un instrument gratuit excelent: Microsoft Database Engine. Care-i şmecheria? Nu e nici o şmecherie!

În octombrie 1999, Microsoft a lansat pe piaţă o versiune nouă a lui SQL Server numită Microsoft Database Engine. Chiar mai mult, ei o distribuie gratuit. Pe de altă parte, pe lumea asta nu este nimic gratis. Microsoft a implementat câteva limitări în produs, care afectează modul în care îl folosiţi. Oricum, important este că permite dezvoltarea aplicaţiilor pentru SQL Server, fără a avea instalat întregul motor SQL.

Ce obţineţi

MSDE este o versiune de SQL Server gratuită şi care poate fi distribuită fără taxe de licenţă. Puteţi să o distribuiţi dacă posedaţi o licenţă validă de Visual Studio Professional sau Enterprise, şi este inclusă în Microsoft Office 2000 Developer Edition. Puteţi folosi întregul limbaj Transact-SQL sau SQL standard sau Windows NT Security Model. Mai mult, puteţi să o manipulaţi prin intermediul lui Visual InterDev şi a utilitarului OSQL (versiune DOS). MSDE este optimizat pentru 5 utilizatori, deci ar putea fi o bază de date perfectă pentru un mic grup de lucru.

Ce NU obţineţi

MSDE este "minimum minimorum" exprimat în cod sursă. Nu veţi primi nici unul din instrumentele pe care le-aţi fi avut cu SQL Server sau SQL Server Enterprise edition. De asemenea, MSDE nu are un program de instalare; din fericire, cel care însoţeşte MSDE permite modificarea opţiunilor şi se poate dovedi, în anumite circumstanţe, mai util decât un program de instalare pur-sânge. MSDE nu suportă câteva din funcţiile obscure ale lui SQL Server, cum ar fi tranzacţiile cross-server. Pentru cele mai multe utilizări ale lui SQL Server, nu veţi găsi incompatibilităţi. Şi încă ceva: baza de date MSDE este limitată la 2 GB, dar nu este atât de rău precum pare; dacă încercaţi să gestionaţi o bază de date atât de mare cu MSDE, atunci meritaţi performanţa pe care o obţineţi...

Cum obţineţi

MSDE se poate obţine în mai multe moduri: se poate descărca gratuit (20 Mb) de pe situl Microsoft (http://msdn.microsoft.com/vstudio/msde/default.asp). De asemenea, este disponibil ca parte a unei subscripţii MSDN sau ca parte a lui Microsoft Office Developer's Kit. Puteţi să cereţi o copie a lui MSDE de la Microsoft (în schimbul unei mici atenţii în bani - pentru împachetare şi transport).

Cerinţe de sistem

MSDE necesită un Pentium 166 MHz cu 32 Mb RAM şi aproximativ 170 Mb spaţiu liber în harddisc pentru o instalare obişnuită. Bineînţeles, asta înseamnă Pentium 266 cu 64 Mb RAM pentru măcar jumătate din performanţa decentă... Dacă instalaţi MSDE sub Windows NT, trebuie să aveţi Windows NT SP4 (sau mai mare) instalat. Nu funcţionează sub SP3. De asemenea, trebuie să aveţi drepturi de administrator pentru a face instalarea sub NT. Indiferent ce software vă hotărâți să instalați, fie că este Microsoft Word sau PartyPokerRomânia trebuie să vă asigurați că sistemul dvs. este capabil să-i facă față. Dacă aveți un computer relativ modern nu o să aveți probleme cu majoritatea acestora. Verificați înainte de a începe instalarea pentru a evita eventualele dezamăgiri.

Licenţiere

Aşa cum am menţionat mai devreme, MSDE se poate distribui liber, atât timp cât aveţi o licenţă pentru Microsoft Visual Studio sau Microsoft Office Developer Edition. Aceasta nu înseamnă că nu este licenţiat - prin instalarea lui MSDE acceptaţi licenţa inclusă în el. Nu există nici o fereastră care să afişeze licenţa - dacă îl instalaţi, sunteţi de acord cu ea. Acest lucru înseamnă că trebuie să vă avertizaţi utilizatorii înainte de instalare.

Instalare

Când instalaţi o aplicaţie, în mod normal apar o multitudine de probleme. Nu există nici o metodă de a evita asta - cu excepţia planificării pentru cât mai multe situaţii posibile. MSDE are ceea ce se numeşte "silent instalation" (instalare silenţioasă). Nu există interfaţă care să vă avertizeze în privinţa erorilor care apar, ca atare utilizatorii nu vor şti acest lucru. Nu există opţiuni de instalare. Din fericire, nu e totul pierdut. Microsoft oferă un mod de a urmări ce s-a întâmplat în timpul instalării şi chiar permite modificarea opţiunilor de instalare.

Opţiuni de instalare

Opţiunile de instalare sunt definite într-un fişier numit UNATTEND.ISS. Dacă aruncaţi un ochi pe el, veţi descoperi un lucru extrem de interesant: Fişierul .ISS este de fapt un fişier .INI şi poate fi manipulat folosind funcţiile API PrivateProfileString. Sunt numai câteva opţiuni pe care este necesar să le modificaţi la instalarea lui MSDE - enumerate în tabelul următor:

Tabelul 1: Opţiuni de instalare

Secţiune Opţiune Descriere
SdRegisterUser-0 szName Numele persoanei sau al companiei care instalează MSDE
SdLicence-0 Result Dacă este setat la 1 (valoarea implicită), sunteţi de acord cu licenţa inclusă cu MSDE
SetupTypeSQL-0 szDir Numele directorului unde se vor instala executabilele lui MSDE
SetupTypeSQL-0 szDataDir Numele directorului unde se va instala baza de date MSDE

Teoria de la baza lui UNATTEND.ISS este relativ simplă. Fiecare fereastră dintr-un program de instalare realizat cu InstallShield setează una sau mai multe variabile. Fişierul UNATTEND.ISS conţine valorile implicite ale acestor variabile şi ele sunt modificate în timpul programului de instalare. Când aceste valori se modifică, devin noile valori implicite. Programul de instalare citeşte aceste valori şi le foloseşte pentru a face instalarea. La sfârşitul acestei expuneri veţi găsi un fişier care demonstrează cum se pot citi şi scrie opţiunile în fişierul .ISS folosind Visual FoxPro.

Instalarea propriu-zisă

Rularea instalării este simplă. MSDE foloseşte un set de parametri ai liniei de comandă pentru a specifica unde se găseşte fişierul .ISS şi câteva date despre mediul în care rulează. Iată o linie de comandă tipică pentru instalarea lui MSDE:

MSDEx86.exe -A -S -SMS -F1"C:\MSDE\UNATTEND.ISS"

MSDEx86 descrie versiunea de MSDE care se instalează. În acest caz, este vorba despre versiunea compatibilă cu procesoarele Intel x86. "-A" specifică faptul că toţi parametrii următori trebuie pasaţi programului intern de instalare. "-S" specifică faptul că programul de instalare (cel intern, în acest caz, deoarece parametrul este după "-A") trebuie să ruleze în modul silenţios. Parametrul "-SMS" împiedică conexiunile de reţea să fie închise înainte de finalizarea procesului de instalare. Acest parametru nu este necesar întotdeauna, dar dacă aveţi probleme, adăugaţi acest parametru şi s-ar putea ca lucrurile să revină la normal. Parametrul "-F1" este cel mai important dintre toate. El indică numele fişierului .ISS care va fi folosit în timpul instalării. De remarcat faptul că nu este nici un spaţiu între parametru şi numele fişierului (delimitat de ghilimele).

Modul de instalare sub Windows 9x este complet diferit de cel sub Windows NT. Când faceţi instalarea sub Windows NT, firul de execuţie curent este suspendat pe timpul instalării. Când instalarea se termină, execuţia firului este reluată. Sub Windows 9x, procesul nu este suspendat. Un fişier batch sau al program va fi oprit doar pentru a lansa instalarea, apoi continuă. Aceasta înseamnă că trebuie să suspendaţi cumva rularea programului şi să detectaţi dacă instalarea s-a terminat cu succes sau nu.

Ce s-a întâmplat?

Datorită faptului că MSDE foloseşte o instalare silenţioasă, utilizatorul nu are nici un mijloc de a afla dacă programul de instalare mai rulează încă sau dacă s-a terminat (cu succes sau nu). Totuşi, există informaţii asupra procesului de instalare. Pe măsură ce MSDE este scris în harddisc, programul de instalare crează un fişier numit SQLSTP.LOG. Aproape toate mişcările lui MSDE sunt înscrise aici. Acest fişier este critic pentru detectarea succesului unei instalări. Tabelul următor evidenţiază codurile de eroare pe care le găsiţi la sfârşitul fişierului.

Tabelul 2: Lista codurilor din fişierul SQLSTP.LOG
Cod Text
0 Succes
-1 Eroare generală. Dacă instalarea s-a terminat cu succes dar este necesară restartarea calculatorului, veţi găsi -1.
-2 Mod invalid
-3 Fişierul .ISS nu conţine datele necesare
-4 Memorie insuficientă
-5 Nu există fişierul
-6 Fişierul nu poate fi scris
-7 Fişierul .LOG nu poate fi scris
-8 Calea de căutare a fişierului .ISS este incorectă
-9 Listă invalidă
-10 Tipul de date este invalid
-11 Eroare necunoscută în timpul instalării
-12 Casetele de dialog sunt incorecte
-51 Directorul specificat nu poate fi creat
-52 Directorul sau fişierul specificat nu pot fi accesate
-53 Opţiunea selectată este incorectă

Nu veţi vedea niciodată toate aceste coduri, dar sunt câteva critice pentru detectarea succesului instalării lui MSDE. Cel mai des veţi întâlni codurile 0, -1 şi -11. Codul 0 este cel mai bun prieten. El înseamnă că instalarea s-a terminat cu succes. Codul -1 nu este nici el prea rău; el înseamnă trebuie doar să restartaţi calculatorul pentru a putea folosi MSDE. Codul -11 înseamnă că instalarea a eşuat şi trebuie să încercaţi din nou, după ce aflaţi ce a mers rău. Veţi primi acest cod dacă rămâneţi fără spaţiu pe harddiscul pe care faceţi instalarea sau dacă nu aveţi toate Service Pack-urile instalate.

Dacă obţineţi orice alt cod de eroare, este foarte probabil că aţi scris propriul dvs. fişier .ISS şi ceva nu este în regulă cu el.

Optimizarea lui MSDE

MSDE nu permite o optimizare extraordinară. De fapt, scopul existenţei lui este să "netezească" calea spre Microsoft SQL Server, aşa că nu există un interes prea mare pentru a-l face foarte rapid. Oricum, sunt câteva lucruri care îi vor optimiza viteza. Fişierul .ISS permite specificarea directoarelor pentru MSDE şi baza de date. Plasând aceste directoare pe harddiscuri diferite veţi obţine o creştere cu câteva procente a performanţelor. Subliniez faptul că este vorba despre harddiscuri diferite, nu de partiţii diferite ale aceluiaşi harddisc. De asemenea, plasarea fişierului temporar al Windows-ului pe alt harddisc va ridica performanţele cu câteva procente.

MSDE necesită aproximativ 10 MB RAM doar pentru el. În consecinţă, trebuie să vă asiguraţi că aveţi suficientă memorie disponibilă încât MSDE să fie stocat în întregime în memorie. În completarea memoriei dedicate aplicaţiei, este necesară memorie pentru datele extrase din baza de date. Dacă folosiţi computerul pe care este instalat MSDE pentru orice altceva în afară de MSDE, este extrem de probabil faptul că veţi avea nevoie de o gramadă de memorie (128 Mb este indicat). Orice optimizări pe care le faceţi pentru un computer dedicat ar trebui aplicate şi aici.

Chestiuni legate de Visual FoxPro

MSDE, ca şi SQL Server dealtfel, sunt independente de orice limbaj de programare. MSDE va funcţiona cu Visual FoxPro în exact aceeaşi manieră ca şi versiunea completă a lui SQL Server. Wizard-ul SQL Server Upsizing Wizard (din Visual FoxPro) va crea baza de date exact cum ar fi creat-o în versiunea completă a lui SQL Server. Efectiv, Visual FoxPro nu poate face nici o diferenţă între MSDE şi SQL Server.

Răspunsuri stupide la întrebări deştepte

Mai întâi, MSDE nu poate fi instalat într-un calculator în care este instalat SQL Server. MSDE este o versiune inferioară a lui SQL Server şi ca atare nu poate coexista cu acesta.

Există două versiuni de MSDE, una pentru pentru procesoarele Intel şi Windows şi alta pentru procesoarele Alpha şi Windows. Bazele de date sunt compatibile între versiuni.

Versiunea de SQL Server inclusă în MSDE corespunde cu SQL Server fără service pack-uri. Microsoft nu oferă service pack-uri pentru MSDE, dar puteţi să le folosiţi pe cele ale lui SQL Server pentru a actualiza MSDE.

Ei bine, da, Windows 9x şi Windows NT chiar cred că MSDE este SQL Server. Numele serviciului este SQL Server. MSDE scrie în Windows Registry exact aceleaşi lucruri ca şi SQL Server.

Concluzie finală

Una peste alta, Microsoft ne-a făcut un mare serviciu oferind MSDE gratis. Mai mult, ne permite să distribuim MSDE către clienţii noştri fără costuri suplimentare. Este limitat, dar limitările par să aibă ca scop un MSDE de dimensiuni mai reduse şi cu un impact ai mic asupra sistemului. Dacă aveţi baze de date SQL, MSDE poate fi un mediu ideal de test. Dacă faceţi aplicaţii folosind SQL Server ca sursă de date, atunci ar trebui să aveţi o copie a lui MSDE. Sunt convins că îi veţi găsi o utilitate.

Descărcaţi ISSmod.zip


    

 Google Ads Minimize

    

Copyright 2002-2013 Profox   Terms Of Use  Privacy Statement